25 Oportunități | 457 Voluntari | 36 Organizații

Fundația de Sprijin Comunitar a lansat proiectul „Un model replicabil de servicii comunitare pentru mediul rural”

Pe 27 ianuarie Fundația de Sprijin Comunitar a lansat un nou proiect destinat locuitorilor comunei Stănișești. În parteneriat cu Primăria acestei comune, Asociația își propune să construiască un model integrat în furnizarea de servicii  care să se adreseze tuturor grupurilor dezavantajate dintr-o comunitate rurală în cadrul a trei unități sociale: centrul de zi pentru copii și familii, îngrijire la domiciliu a persoanelor vărsnice și, ca noutate a proiectului, centrul de zi pentru persoane vărstnice.

Primele două tipuri de servicii vor fi o dezvoltare a celor oferite în acest moment de FSC în această comună, urmând ca noul centru de zi pentru vârstnici să fie deschis într-o clădire pusă la dispoziție de către Primăria Stănișești. Familiile cu o situație socială gravă, de asemenea, vor beneficia de sprijin și asistență socială pentru depășirea problemelor cu care se confruntă. În premieră, va fi dezvoltat un program de voluntariat adresat tinerilor din comună, dupa modelul Centrului de Voluntariat al FSC din Bacău.
Proiectul „Un model replicabil de servicii comunitare pentru mediul rural” a început în luna ianuarie a acestui an și se va derula până la finalul anului în curs. Proiectul este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeana extinsă și are un buget total de 110.800 CHF. Grantul acordat este de 74.800 CHF, iar co-finanțarea asigurată de solicitant și partener este în valoare de 36.000 CHF.

Sursă: Facebook

« »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *