25 Oportunități | 36 Organizații

Succesul unui coordonator de voluntari stă în câteva ingrediente: pasiune, respect și prietenie-interviu cu Radu Cicerone Bosuioc

În perioada 12-14 februarie am participat la trainingul „Managementul Voluntarilor”, organizat de către Asociația Romanian Youth Movement for Democracy. Despre cum să coordonăm un grup de tineri am învățat de la Radu Cicerone Bosuioc, care știe foarte bine ce trebuie să faci ca să fii un lider autentic. Așadar, l-am rugat să îmi răspundă la câteva întrebări care pun în evidență diverse probleme cu care se confruntă un coordonator de tineret.

Spune-mi cine ești și ce faci? Ce hobby-uri ai?

Sunt o persoană care a decis să facă meseria care îi place cel mai mult, ca să nu simtă că merge la muncă nicio clipă. Hobby-urile mele sunt cărțile, în care momentan nu mai investesc din lipsa de spațiu.

Cum ai ajuns să manageriezi voluntari de la Asociația Inițiativa Tinerilor pentru Modernizarea României? Descrie-mi puțin evoluția ta.

Ca să respect unul dintre principiile managementul voluntarilor, la ITMR Brașov, noi nu avem voluntari, ci avem colegi, și așa îi și manageriez, ne împărțim sarcinile în funcție de ce putem oferi, ce putem face și ce ne place să facem în ziua aceea, însă cu o doză de responsabilitate față de beneficiarul nostru, indiferent ce este acesta. Evoluția mea este mare, îmi spun prietenii, însă eu nu văd asta, eu văd că mai sunt multe de făcut, mai ales în aceasta evoluție a mea.

Care sunt provocările pe care un coordonator le întâlnește inevitabil în asociație?

Greu de spus – tot timpul există ceva pe care nu l-am făcut la modul optim, și atunci, sunt primul care mă provoc, deci pot să spun că cea mai mare provocare a mea sunt chiar eu.

Care sunt principiile personale pe care le folosești ca să păstrezi coeziunea grupului de voluntari?

Parteneriatul în tot ceea ce facem, egalitate, și dacă echipa oferă ce are mai bun, indiferent de cantitate, restul nu mai contează.

Cum poate un coordonator de voluntari să obțină eficiență în echipă, să stimuleze creativitatea și să valorifice eficient potențialul voluntarilor?

Simplu: prin Respect, cine nu va ști să-l aprecieze, va pleca de buna voie, cine nu va înțelege ce înseamnă respectul, nu va înțelege nici nevoia reală a celui care are nevoie de ajutorul nostru.

Ce ar trebui să facă un bun lider ca să stimuleze voluntarii semi-activi?

În primul rând să îi identifice, asta va scuti foarte multe posibile întârzieri și pierderi în activitățile lui, dar pentru că și ei sunt resurse, uneori mă gândesc la ei ca la un cadou extraordinar de frumos care se desface greu și știu sigur că nu voi renunța la acel cadou.

Ce abilități trebuie să ai ca să poți îndruma voluntarii?

Nimic mai simplu, abilitatea de a fi OM. De ce, pentru că la fel ca și la RESPECT, îndrumarea este un act care este foarte delicat, și nu se justifică dacă cel pe care îl îndrumi doar execută un plan sau o acțiune. El trebuie să înțeleagă prin îndrumare că este încurajat să facă ceea ace îi place și că va fi ajutat să facă acel lucru.

Ce rol are voluntariatul în formarea tinerilor?

Pentru această întrebare am în minte o imagine a unor pui de lei care se joacă, iar acea joacă îi va face să fie niște lei puternici la maturitate. Acesta este rolul voluntariatului în rândul tinerilor.

Articol scris de Oxana Morari

Construind caractere, construim societatea.

Vezi toate articolele ale acestui autor →

« »