25 Oportunități | 36 Organizații

Școala de Mers pe Munte – Promoția 2016!

Te-ai gândit vreodată cum e sa dormi pe munte? Asociația Tăşuleasa Social, în parteneriat cu Coca-Cola HBC România vor învăța încă 300 de persoane neexperimentate (împărțite în 12 grupe) totul despre drumeția montană, asta după ce în 2015 un număr mare de persoane au aplicat pentru acest program.
Joi, 26 mai, începând cu ora 17:30, la Biblioteca Județeană ”Costache Sturdza”, va avea loc o prezentare a programului. Pentru a fi selectat în cadrul programului, trebuie să completezi formularul de înscriere.

Despre program

A merge pe munte poate fi o pasiune, un sport, o activitate recreativă – dar oricare dintre acestea presupune o serie de cunoştinţe referitoare la tehnici, echipament, orientare în teren şi în primul rând atitudine faţă de munte – de temeinicia însuşirii cărora poate depinde reuşita drumeţiei sau chiar viaţa drumeţului. Astfel de cunoştinţe ne pot ajuta şi dincolo de domeniul lor specific, lecţia muntelui ajutându-ne să devenim mai omenoşi, mai solidari, mai sensibili la frumos şi mai responsabili faţă de natură.

Pentru a avea participanți din toată țara, echipa se va prezenta în mai multe orașe. Este un proiect gratuit și se adresează persoanelor începătoare, cu puține cunoștințe sau deloc, despre drumeție montană/hiking. Având în vedere că echipamentul este costisitor, Asociația pune la dispoziție o mulțime de lucruri precum: sac de dormit, cort, saltea, mâncare, cazare, săli optime pentru cursuri etc. Singurul tău cost este drumul pănă în campusul din Pasul Tihuța. Proiectul se adresează persoanelor peste 18 ani, iar pentru a aplica nu trebuie decât să completezi un formular.
Sursa: www.facebook.comtasuleasasocial.ro

« »